Asociația Obștească ,,SOS Autism'' este o organizație apolitică, neguvernamentală de protecție specială a copiilor cu sindromul autism și a familiilor acestora, înființată în luna mai 2008 de către un grup de părinți de copii cu autism.
Suntem avocații copiilor noștri, purtătorii de cuvînt principali către autoritățile din Republica Moldova, suntem cei care tragem semnalul de alarmă asupra acestei afecțiuni (autismul) și asupra problemelor acestui grup de cetățeni, informăm și sensibilizăm comunitatea cu privire la problematica copiilor cu autism și a familiilor acestora.

Misiunea organizaţiei:
• Abilitarea copiilor cu autism
• Incluziunea copiilor cu autism
• Organizarea și participarea la seminare, întruniri, conferințe, lectii etc. în vederea soluționării problemelor ce țin de autism
• Reprezentarea și apărarea drepturilor persoanelor cu tulburări din spectrul autist
• Sprijinul familiilor acestora
• Crearea unui mediu majoritar tolerant și disponibil pentru acceptarea și ajutarea persoanelor cu tulburări din spectrul autist