Chestionarul de diagnostic E2 Rimland

Prima versiune a acestui chestionar dateaza din 1964 si consta dintr-o serie de 76 intrebari cu raspunsuri la alegere, raspunsuri date de catre parinti sau de persoane care ii ingrijesc pe copii. In urma unor studii de validare, s-a ajuns la forma E2 care se refera in principal la antecedentele si anomaliile in dezvoltare, survenite inainte de 6 ani. Aceasta forma cuprinde 79 intrebari. A fost conceputa o grila pe care se noteaza aparitia punctelor pozitive corespunzatoare semnelor caracteristice autismului si a celor negative corespunzatoare raspunsurilor care denota o patologie non-autistica.

Scorul final este obtinut prin suma algebrica a scorurilor partiale. Dupa opinia lui Rimland scorurile mai mari de 20 sunt argumente in favoarea includerii copiilor in categoria celor ce prezinta tulburare autista clasica, tip Kanner.

Adaptarea franceza a chestionarului E2 are in vedere reformularea unor itemi (Larmande-Varlet, 1979), cuprinde 79 intrebari, dintre care 49 vizeaza sindromul comportamental (motricitate spontana, imitatia, tulburarile perceptive, izolare afectiva) si 17 vizeaza limbajul.

Acest chestionar permite culegerea a numeroase informatii asupra comportamentului copilului, informatii ce vor fi utile pentru precizarea originii, a conditiilor de aparitie si pentru natura tulburarilor observate.

In cazul in care raspunsul la anumite intrebari este dificil, se poate da si un raspuns intr-o alta maniera; se incercuieste numarul intrebarii si se trece la rubrica din ultima pagina a chestionarului „Comentarii personale”.

Intrebarile care sunt considerate de mare importanta sunt precedate de un semn (*).

1.* Vârsta actuala a copilului:

  1.  Mai putin de 3 ani
  2.  Intre 3-4 ani
  3.  Intre 4-5 ani
  4.  Intre 5-6 ani
  5.  Mai mult de 6 ani (vârsta: .......... ani)

2.* Indicati sexul copilului:

  1. Baiat
  2. Fata

3.* Locul ocupat intre frati si numarul de copii:

  1. Este copil unic
  2. Este primul din ........ copii
  3. Este ultimul din 2 copii
  4. Intermediar: ......... copii mai mari si ........... copii mai mici
  5. Este un copil adoptat ............. sau nu exista elemente

IN TIMPUL PRIMILOR DOI ANI DE VIATA

4.* Sarcina si nasterea au fost normale?

1/11

  1.  Sarcina si nastere normala
  2.  Dificultati in timpul sarcinii si nasterii
  3.  Sarcina dificila, nastere normala
  4.  Sarcina normala, nastere dificila
  5.  Nu stiu

5.* Nasterea a fost cumva prematura?

  1.  Da. Durata sarcinii ........ luni, greutate la nastere ............. kg
  2.  Nu. Greutate la nastere ....... kg
  3.  Nu stiu

6. A primit oxigen in prima saptamâna?

  1.  Da
  2.  Nu
  3.  Nu stiu

7. Aspectul copilului in primele saptamâni de dupa nastere:

  1.  Palid, aspect fragil
  2.  Viguros si sanatos
  3.  Aspect normal .......... Nu stiu ......... Altele ..........

8. Conditii neobisnuite la nastere si in timpul primei perioade: (nu se raspunde decât la o intrebare)

  1.  Conditii anormale. Se specifica:  Cecitate .......... Paralizie .......... Traumatisme .......... Convulsie ..........Hipoxie .......... Febra mare .......... Icter .......... Altele ..........
  2.  Gemeni (adevarat ........... fals ...........)
  3.  Raspuns afirmativ la intrebarile 1, 2 simultan
  4.  Conditii normale sau nu stiu

9. Sanatatea copilului in primele luni:

  1.  Sanatate excelenta, fara probleme
  2.  Respiratie (infectii frecvente .........., altele ..............)
  3.  Piele (eruptii ............, alergii ..............., altele ...................)
  4.  Alimentatie (dificultati de supt ............., colici ................, voma ............, altele ...........)
  5.  Tulburari intestinale (diaree .............., constipatie ................, altele ...........)

 

10. Copilului i s-a facut o electroencefalograma (EEG)?

  1.  Da, traseu normal
  2.  Da traseu la limita normalului
  3.  Da traseu anormal
  4.  Nu, nu stiu sau nu cunosc rezultatul

11. In timpul primului an, copilul reactiona la lumina puternica? La culori vii? La sunete neobisnuite?

  1.  Reactie puternica (placere ..........., neplacere .................)
  2.  Reactie foarte slaba
  3.  Reactie normala ..........., sau nu stiu

12. Copilul s-a comportat normal inaintea aparitiei tulburarilor comportamentale?

  1.  Comportamentul nu a fost niciodata normal
  2.  Comportament normal in primele 6 luni
  3.  Comportament normal in primul an
  4.  Comportament normal in primele 18 luni
  5.  Comportament normal in primii 2 ani
  6.  Comportament normal in primii 3 ani
  7.  Comportament normal pâna la 4-5 ani

13. De la 4 la 8 luni copilul intindea bratele catre mama sau isi manifesta dorinta de a fi luat in brate când mama se apleca spre el?

  1.  Da, se pare ca da
  2.  Nu, nu cred
  3.  Nu, sigur nu
  4.  Nu stiu

14. Când era bebelus se legana in patut?

  1.  Da, foarte des
  2.  Da, uneori
  3.  Nu sau foarte putin
  4.  Nu stiu

15. La ce vârsta a invatat sa mearga singur?

  1.  Intre 8 si 12 luni
  2.  Intre 12 si 15 luni
  3.  Intre 16 si 18 luni
  4.  Intre 19 si 24 luni
  5.  Intre 24 si 36 luni
  6.  La 3 ani sau mai târziu ................., nu merge singur .............

16. Cum descrieti trecerea de la mersul de-a busilea la mersul biped?

  1.  Trecere normala
  2.  S-a târât putin si apoi a mers
  3.  S-a târât foarte putin si apoi a mers brusc
  4.  S-a târât mult timp apoi a mers brusc
  5.  S-a târât mult timp, mergând progresiv
  6.  Alte raspunsuri sau nu stiu

17.* Din primul an parea deosebit de inteligent?

  1.  Parea mai inteligent decât media
  2.  Inteligenta media
  3.  Copilul parea putin lent

18.* In primii 2 ani ii placea sa i se vorbeasca?

  1.  Ii placea sa fie ridicat si purtat
  2.  Ramânea inert si pasiv când era ridicat
  3.  Nu putea fi ridicat decât in momentul si in modul in care ii placea
  4.  Rigid si dificil la ridicat
  5.  Nu stiu

COPILUL ARE 2 SAU 3 ANI

19.* Copilul a imitat alte persoane?

  1.  Da, facea „tai-tai” cu mâna
  2.  Se juca de-a marionetele, batea din palme
  3.  Da, alte exemple .........................................
  4.  Nu sau nu stiu

20.* A dat dovada de o buna memorie?

  1.  Memorie remarcabila pentru cuvintele unor cântece, poezii, publicitate la TV
  2.  Memorie muzicala
  3.  Memoria numelor, locurilor, traseelor
  4.  Nu a dat dovada de o memorie speciala
  5.  Memorie destul de precara
  6.  Raspuns afirmativ la 1 si 3
  7.  Raspuns afirmativ la 2 si 3

21.* V-ati pus problema unei eventuale surditati a copilului?

  1.  Da
  2.  Nu

22.* Copilul pare surd la anumite sunete si la altele nu?

  1.  Pare surd la sunete puternice si nu la sunete slabe
  2.  Nu, nu am remarcat asta

23.* Isi tine mâinile in pozitie bizara?

  1.  Da, uneori sau deseori
  2.  Nu

24.* Se concentreaza timp indelungat in activitati ritmice sau de balansare?

  1.  Da, acest lucru este caracteristic
  2.  Rareori
  3.  Nu

25.* Creeaza impresia inexistentei altor persoanein jur sau a transparentei acestora?

  1.  Da, deseori
  2.  Da, asa cred
  3.  Nu

26.* Manifesta dorinte imperioase de a mânca sau de a suge unele lucruri?

  1.  Da, pentru sare si pentru tot ce e sarat
  2.  Da, suge deseori obiecte metalice
  3.  Da, altele: ...................
  4.  Nu, nu stiu sigur

27.* Are tabieturi alimentare bizare: refuza sa bea in recipiente transparente, nu manânca decât alimente calde sau reci, unul sau doua tipuri de alimente?

  1.  Da, sigur
  2.  Nu, sau nu in maniera exagerata
  3.  Nu stiu

28.* Ati descrie copilul ca fiind „inchistat in propria cochilie” sau pierdut, dus pe gânduri, ajungându-se greu la el?

  1.  Da, exact
  2.  Deseori se comporta asa
  3.  Nu, nu este o descriere exacta

29. Copilul este tandru?

  1.  Se agata de adulti
  2.  Mai tandru decât media; ii place sa fie ridicat
  3.  Nu, este mai degraba rigid si dificil de purtat
  4.  Nu stiu

INTRE 3 SI 5 ANI

30. Se loveste la capin mod voluntar?

  1.  Niciodata sau foarte rar
  2.  Da, lovindu-se cu palmele
  3.  Da, lovindu-se de picioarele sau de capul cuiva
  4.  Da, de pereti, podea, mobile

31. Este bine coordonat fizic? (când merge, fuge, se leagana, se catara)

  1.  Mai gratios decât media
  2.  Coordonare normala
  3.  Coordonare inferioara mediei sau slaba

32. Se invârte in jurul propriei axe?

  1.  Da, deseori
  2.  Da, uneori
  3.  Da, daca se initiaza miscarea
  4.  Nu, nu manifesta tendinta de a se invârti

33. Este indemânatic in executarea de gesturi minutioase cu degetele, la jocul cu obiecte mici?

  1.  Exceptional de indemânatic
  2.  Indemânare normala pentru vârsta lui
  3.  Usor neindemânatic sau foarte neindemânatic
  4.  Nu stiu

34. Ii place sa invârta obiecte ca, de exemplu, capace, monezi?

  1.  Da, deseori si timp indelungat
  2.  Foarte rar sau niciodata

35. Da dovada de capacitati exceptionale pentru una din activitatile urmatoare:

  1.  Rezolvarea unor jocuri tip puzzle sau jocuri de rabdare
  2.  Efectuarea unor exercitii cu calcule
  3.  Numirea zilei corespunzatoare unei anume date
  4.  Cânta corect (ureche muzicala deosebita)
  5.  Aruncarea si/sau prinderea unei mingi
  6.  Alte activitati
  7.  Nu prezinta capacitati deosebite sau nu stiu

36. Sare in sus când e bucuros?

  1.  Da, este foarte caracteristic
  2.  Nu sau foarte rar

37. Ar anjeaza obiecte pe rânduri regulate insintând sa nu fie deranjate?

  1.  Nu
  2.  Da
  3.  Nu sunt sigur

38. Refuza sa se serveasca de mâini pentru o lunga perioada de timp?

  1.  Da
  2.  Nu

39. A existat o perioada, inainte de 5 ani, in care insista sa asculte discuri?

  1.  Da, insista pentru anumite discuri
  2.  Da, pentru orice disc
  3.  Ii placea sa asculte, fara preferinte
  4.  Nu manifesta vreun interespentru discuri

40. Ce interes manifesta pentru mecanisme, aparate menajere?

  1.  Putin sau nici un interes
  2.  Interes mediu
  3.  Este fascinat de unele mecanisme si/sau aparate

41.* Care sunt reactiile când este intrerupt din preocuparile sale?

  1.  Este rareori sau niciodata tulburat
  2.  Este uneori usor tulburat
  3.  Este efectiv foarte contrariat

42.* Accepta cu usurinta sa poarte haine sau pantofi noi?

  1.  Refuza in general orice schimbare
  2.  Nu pare sa-l deranjeze sau ii face chiar placere

43.* Este contrariat când constata ca anumite lucruri nu sunt „ca de obicei”?

  1.  Nu, in mod special
  2.  Da, acest lucru il perturba foarte mult
  3.  Nu sunt sigur

44.* Recurge la „ritualuri” complicate si se arata nemultumit când acestea nu sunt observate?

  1.  Da, bineinteles
  2.  Nu sunt sigur
  3.  Nu

45.* Este contrariat când unele lucruri cu care este obisnuit sunt schimbate sau deplasate?

  1.  Nu
  2.  Da, sigur
  3.  Partial adevarat

46.* Are tendinta de a distruge obiecte?

  1.  Da, este o mare problema
  2.  Nu in mod deliberat sau nu este distructiv
  3.  Nu are in mod special aceasta tendinta

47.* Este un copil maleabil, docil?

  1.  Da
  2.  Reactii in aparenta normale
  3.  Nu sunt sigur

48.* Ce descriere, sau ce combinatie de doua descrieri ar caracteriza cel mai bine copilul?

  1.  Hiperactiv, in continua miscare, trece repede de la un lucru la altul
  2.  Se uita la televizor calm, timp indelungat
  3.  Sta asezat mult timp, cu privirea pierduta, jucându-se la infinit cu obiecte fara scop
  4.  Combinatie intre 1 si 2
  5.  Combinatie intre 2 si 3
  6.  Combinatie intre 1 si 3

49.* Isi exprima nevoia de afectiune?

  1.  Da, mai mult decât normal
  2.  Da, in mod normal
  3.  Indiferent la manifestarile de afectiune. E mai fericit când e lasat in pace

50.* Este sensibil si/sau afectuos?

  1.  Este sensibil la critici si afectuos
  2.  Este sensibil la critici si nu este afectuos
  3.  Este insensibil la critici si afectuos
  4.  Este insensibil la critici si nu este afectuos

51.* Este posibila atragerea atentiei sale asupra unui obiect mai indepartat sau printr-un geam?

  1.  Da, fara probleme
  2.  Vede rareori lucrurile indepartate
  3.  Nu examineaza obiectele decât cu degetele sau cu gura

52.* Este considerat ca atragator si frumos?

  1.  Da, este considerat deosebit de frumos
  2.  Este normal de frumos
  3.  Nu este considerat frumos

53. Isi schimba directia privirii când i se vorbeste?

  1.  Niciodata sau rareori
  2.  Numai cu parintii
  3.  Da, in mod normal

54. I se intâmpla sa se serveasca de mâna adultului pentru a face ceva? (pentru a deschide usa)

  1.  Da, este foarte caracteristic
  2.  Da, poate sau da, dar rareori
  3.  Niciodata

55. Care descriere ii corespunde cel mai bine copilului?

  1.  Tulburat, perplex, ingrijorat, preocupat de el insusi, sensibil
  2.  Rece, independent, putin sensibil, indepartat

56. Este temator in mod nejustificat?

  1.  Da, fata de straini
  2.  Da, fata de unele animale, persoane, zgomote sau obiecte
  3.  Da, la 1 si 2 deodata
  4.  Nu, temerile sale sunt normale
  5.  Nu, pare curajos si lipsit de temeri
  6.  Nu, ignora obiectele infricosatoare, nu le acorda atentie

57. I se intâmpla deseori sa cada, sa se raneasca? (fugind, catarându-se)

  1.  Are tendinta de a cadea si a se rani
  2.  Nu mai des decât alti copii
  3.  Nu se expune la situatii in care ar putea cadea
  4.  Desi se catara, fuge, nu cade niciodata

58. Creeaza probleme din cauza agresivitatii sale cu el insusi si cu altii?

  1.  Da, doar cu el insusi
  2.  Da, doar cu altii
  3.  Da, atât cu el cât si cu altii

59. La ce vârsta a pronuntat primele cuvinte? (chiar daca apoi a incetat sa vorbeasca)

  1.  Nu a folosit cuvinte niciodata
  2.  Intre 8 si 12 luni
  3.  Intre 13 si 15 luni
  4.  Intre 16 si 24 luni
  5.  Intre 2 si 3 ani
  6.  Intre 3 si 4 ani
  7.  Dupa 4 ani
  8.  Nu stiu

Se vor completa primele cuvinte ale copilului ................................................................ ..........................................................

60. Dupa ce a inceput sa vorbeasca, a ramas tacut o saptamâna sau mai mult?

  1.  Da, iar apoi a vorbit din nou. S-a oprit, la ce vârsta? .................... timp de .............. .....................
  2.  S-a oprit la .......................... si nu a mai vorbit
  3.  Nu, a continuat sa vorbeasca sau nu a inceput deloc

61. Dupa ce a inceput sa vorbeasca, a vorbit in soapta o saptamâna sau mai mult?

  1.  Da, dar a vorbit din nou normal (s-a oprit la .................., a vorbit in soapta .....................)
  2.  Da, si continua si acum sa vorbeasca in soapta (a incetat sa vorbeasca la ..............)
  3.  Acum nu mai vorbeste nici in soapta (la ce vârsta s-a oprit ...........................)
  4.  Nu, a vorbit intotdeauna normal sau nu a vorbit deloc

62. In ce mod pronunta primele cuvinte când a inceput sa vorbeasca? Cum pronunta cuvintele dificile intre 3 si 5 ani?

  1.  Limbajul sau este prea limitat pentru a raspunde
  2.  Normal sau mai putin bine la inceput si destul de greu intre 3 si 5 ani
  3.  Normal sau destul de greu la inceput si foarte bine intre 3 si 5 ani
  4.  Foarte bine la inceput apoi normal sau destul de greu intre 3 si 5 ani
  5.  Deosebit de bine la inceput si intre 3 si 5 ani

63.* Aptitudinea sa de comunicare (raspuns la o intrebare, istorisirea unei povesti) este proportionala cu numarul de cuvinte cunoscute?

  1.  Poate arata cu degetul multe obiecte care sunt numite, dar nu poate sa vorbeasca
  2.  Poate numi corect multe obiecte, dar nu poate comunica
  3.  Aptitudinea sa de comunicare este buna si proportionala cu numarul de cuvinte cunoscute
  4.  Nu utilizeaza nici un cuvânt si nu intelege când i se vorbeste

64.* Când a pronuntat primele fraze, a surprins folosind cuvinte neutilizate pâna atunci?

  1.  Da, (exemple .....................................................)
  2.  Nu
  3.  Nu am remarcat nimic
  4.  Limbajul sau nu este destul de bogat pentru a putea raspunde

65.* Cum vorbea despre el când a inceput sa foloseasca propozitii?

  1.  „cazut” sau „ bebe cazut” sau „baiat cazut”
  2.  „eu cazut” sau „am cazut”
  3.  „el sau ea a cazut”
  4.  „tu ai cazut”
  5.  Combinatii de raspunsuri 1, 2 si/sau 3
  6.  Combinatii de raspunsuri 1 si 4
  7.  Copilul nu vorbeste sau prea putin pentru a da un raspuns

66.* Repeta ca un papagal cuvinte sau fraze pe care le-a auzit? (fara prea mare legatura cu contextul)

  1.  Repeta normal cuvinte si fraze
  2.  Repeta cuvinte, fraze ca un papagal
  3.  Nu am remarcat nimic
  4.  Nu, nu face asta
  5.  Vorbeste prea putin pentru a se putea raspunde

67.* Copilul este capabil sa raspunda la o intrebare simpla ca: „Cum te cheama?” sau „De ce te-a certat mama?”

  1.  Da, poate raspunde in mod convenabil la o intrebare simpla
  2.  Nu, vorbeste dar nu e capabil sa raspunda
  3.  Vorbeste prea putin pentru a se putea raspunde

68.* Este capabil sa inteleaga? (este capabil sa raspunda sau sa faca ce i se cere?)

  1.  Da, intelege foarte bine
  2.  Da, intelege destul de bine
  3.  Intelege putin, dar trebuie sa i se repete de mai multe ori
  4.  Intelege foarte putin sau deloc

69.* Daca vorbeste, intelege oare ceea ce spune?

  1.  Nu vorbeste destul pentru a se putea raspunde
  2.  Nu, se multumeste sa repete ce a auzit fara sa inteleaga prea mult
  3.  Repeta dar sa si vorbeasca, nu pare insa sa inteleaga prea bine ce vorbeste
  4.  Vorbeste si intelege ceea ce spune

70.* A folosit cuvântul „da”?

  1.  Da, destul de des si in context
  2.  I s-a intâmplat dar rareori
  3.  Face propozitii fara a folosi cuvântul „da”
  4.  A folosit alte cuvinte sau grupuri de cuvinte pentru a spune „da” dar nu „da”
  5.  Nu vorbeste sau prea putin pentru a se putea raspunde

71.* Pentru a raspunde afirmativ la o intrebare, repeta intrebarea?

  1.  Da, acest lucru este caracteristic, nu spune „da” in mod direct
  2.  Raspunde „da”, „de acord” sau ceva echivalent
  3.  Nu am remarcat
  4.  Nu vorbeste destul pentru a se putea raspunde

72. V-a cerut ceva utilizând aceeasi formula pe care ati utilizat-o pentru a-i propune?

  1.  Da, bineinteles (spune „tu” in loc de „eu”)
  2.  Nu, cere in alt mod
  3.  Nu am remarcat acest lucru
  4.  Nu vorbeste destul pentru a se putea raspunde

73. A folosit cuvântul „eu”?

  1.  Da, destul de des si in mod adecvat
  2.  Rareori, dar in mod adecvat
  3.  A folosit propozitii, dar nu cuvântul „eu”
  4.  A folosit unele cuvinte sau grupuri de cuvinte, dar nu „eu”
  5.  A folosit „eu” in loc de „tu”
  6.  Nu vorbeste destul pentru a se putea raspunde

74. Cum spune „nu” sau cum refuza?

  1. Spune pur si simplu „nu”
  2.  El va ignora
  3.  Mormaie „nu vreau” sau „fara .........” sau de exemplu „lapte nu-nu”
  4.  Utilizeaza o propozitie care nu are sens decât pentru el
  5.  Vorbeste prea putin pentru a se putea raspunde

75. A folosit un cuvânt sau o idee pentru a exprima o alta pentru un timp indelungat?

  1.  Da, bineinteles
  2.  Nu
  3.  Nu sunt sigur
  4.  Vorbeste prea putin pentru a se putea raspunde

76. Tinând cont de ceea ce stiti pâna acum, la ce vârsta ati remarcat pentru prima data comportamentul anormal al copilului?

In coloana A: se bifeaza vârsta la care ati inceput sa banuiti

In coloana B: se bifeaza vârsta la care ati constatat efectiv

A B

  1.  In primele 3 luni ..................... ....................
  2.  Intre 4 si 6 luni ..................... ....................
  3.  Intre 7 si 12 luni ...................... .....................
  4.  Intre 13 si 24 luni ....................... .....................
  5.  Intre 2 si 3 ani ....................... ......................
  6.  Intre 3 si 4 ani ...................... ......................
  7.  Dupa4 ani ....................... .......................

77 si 78. Se inscriu in coloanele urmatoare nivelul studiilor parintilor:

Tatal(77) Mama(78)

  1.  Scoala primara ........................... ........................
  2.  Studii medii. Bacalaureat ........................... ........................
  3.  Studii tehnice ............................ ........................
  4.  Certificate universitare ............................ ........................
  5.  Diploma universitara ............................ ........................
  6.  Teza sau lucrare de cercetare ............................ ........................
  7.  Doctorat ............................ ........................

79. Indicati masura in care in familie au existat persoane cu probleme psihologice necesitând un tratament indelungat si/sau internare in clinica.

  1.  Nu
  2.  Daca da, precizati dedesupt:

Gradul de rudenie Motivul

....................................................................

....................................................................

.....................................................................

.....................................................................

......................................................................

.......................................................................

Intrebari aditionale la chestionarul E2

Pentru a raspunde la urmatoarele intrebari, se noteaza in locurile marcate cu (.....):

  •  Cifra 1 pentru „foarte adevarat”
  •  Cifra 2 pentru „adevarat”
  •  Cifra 3 pentru „fals”

INAINTE DE 2 ANI

.......... 80. Copilul devenea rigid si isi dadea capul pe spate când era ridicat in brate

.......... 81. Se zbatea când era luat in brate

ACTUALMENTE

.......... 82. Copilul este extrem de lacom pentru unele alimente

.......... 83. Manânca deseori cantitati anormal de mari

.......... 84. Isi astupa urechile cu mâinile la auzul unor zgomote

.......... 85. Unele zgomote par sa ii fie dezagreabile

.......... 86. Nu clipeste la lumina puternica

.......... 87. Are tenul mai inchis sau mai deschis decât cel al altor membrii ai familiei

.......... 88. Prefera net obiectele fara viata

.......... 89. Evita alte persoane

.......... 90. Insista sa pastreze cu el un obiect precis

.......... 91. Pare in permanenta speriat sau foarte anxios

.......... 92. Plânsul sau este inconsolabil

.......... 93. Remarca schimbarile sau imperfectiunile si incearca sa le corecteze

.......... 94. Este ingrijit, are mare grija de aspectul sau fizic. Evita lucrurile murdare

.......... 95. Colectioneaza unele obiecte (mici jucarii, obiecte, bucatele de hârtie)

.......... 96. Repeta dupa un timp, frânturi de fraze pe care le-a auzit

.......... 97. Repeta dupa un timp, fraze intregi pe care le-a auzit

.......... 98. Repeta intrebari sau conversatiile pe care le-a auzit, la infinit, fara vreo modificare

.......... 99. Se fixeaza pe anumite idei, se agata de unele obiecte

.......... 100. Exploreaza tactil suprafetele

.......... 101. Adopta posturi bizare

.......... 102. Mesteca sau inghite obiecte necomestibile

.......... 103. Detesta sa fie atins sau sa fie luat in brate

.......... 104. Este extrem de sensibil la mirosuri

.......... 105. Isi disimuleaza capacitatile sau cunostintele. Sunteti surprins sa aflati ca ele exista

.......... 106. Pare insensibil la durere

.......... 107. Este terifiat de schimbare sau de evenimente neobisnuite

.......... 108. A retinut cuvinte fara vreo utilitate pentru el

.......... 109. A retinut unele cuvinte, apoi a incetat sa le mai foloseasca

Aici puteti evalua copilul Dvs. folosind chestionarului M-CHAT:

1. Copilul dumneavoastră se bucură când îl legănaţi (sau când vă manifestaţi în orice fel atenţia faţă de el)? 
2. Îi place să se caţere (pe scaune, fotolii, scări)? 
3. Îi place să se joace de-a “ascunsa” / “de-a cucu-bau”? 
4. Se preface că vorbeşte la telefon, că are grijă de păpuşi sau de alte lucruri? 
5. Arată lucrurile pe care doreşte să le capete? 
6. Manifestă interes pentru o activitate anume? 
7. preferinţa pentru anumite obiecte? 
8. Poate să se joace cu jucării (lucruri) micuţe, fără să le înghită sau fără să le piardă? 
9. Vă aduce (vă dă) obiecte ca dumneavoastră să-I arătaţi ceva? 
10. Se uită în ochii dumneavoastră mai mult de 1-2 secunde? 
11. E hipersensibil la zgomot? 
12. Răspunde la zâmbetul dumneavoastră zâmbind? 
13. Vă imită (mai ales mimica)? 
14. Răspunde când e strigat pe nume? 
15. Dacă îi arătaţi o jucărie undeva în cameră se uită la ea? 
16. Merge (singur)– dacă da, la câte luni?/ dacă nu – descrieţi ce şi cum face: merge ţinut de o mână / de ambele mâini, stă singur / susţinut în picioare 
17. Se uită şi el la lucrurile pe care vede că le priviţi dumneavoastră? 
18. Face mişcări neobişnuite cu degetele sau cu mâna în zona feţei? 
19. Încearcă să vă atragă în activităţile lui? (vă implică în ceea ce face?) 
20. V-aţi pus vreodată întrebarea : “Copilul meu nu aude bine, sau e surd?” 
21. Înţelege ce vorbesc oamenii? (vă rog exemplificaţi gradul de dificultate al propoziţiilor / frazelor înţelese) 
22. Se uită uneori în gol sau se plimbă fără ţintă? Dacă da, aproximativ cât durează această “absenţă”? Cât de frecvent o face? Îşi revine dacă îl strigaţi? 
23. Dacă observă ceva nou, se uită la dumneavoastră şi vă studiază reacţia? (exemplu: dacă intră cineva în cameră)? 


Copilul trebuie îndrumat către specialistul psihiatru sau psihoneurolog pediatru atunci când întruneşte două sau mai multe criterii – cheie sau cel puţin trei din celelalte criterii din tabelul de mai jos, care indica raspunsurile ce sugereaza deficiente de dezvoltare. Criteriile-cheie sunt cele scrise BOLD:

1.NU 6.NU 11.DA 16.NU 21.NU
2.NU 7.NU 12.NU 17.NU 22.DA
3.NU 8.NU 13.NU 18.DA 23.NU
4.NU 9.NU 14.NU 19.NU  
5.NU 10.NU 15.NU 20.DA  

 

TESTUL PORTAGE

Testul Portage face parte din “Setul de Instrumente Psihologice pentru Expertizarea si Evaluarea Copiilor/Elevilor in Vederea Orientarii Scolare”, aprobat prin hotararea Guvernului nr 218 din 7 martie 2002.
Prin testul Portage putem evalua motricitatea si psihomotricitatea copiilor mici (cu varste de pana la 6 ani) si poate fi de ajutor in doua mari directii :
a) are avantajul ca prin intrebari ne poate crea o idee asupra aptitudinilor si stadiului la care ar trebui sa se afle copilul la o anumita varsta si unde anume este copilul in mod real in momentul evaluarii;
b) o a doua directie este evaluarea efectiva a copilului la o anumita varsta, ceea ce ne poate da
o imagine destul de exacta asupra zonelor pe care copilul nu le acopera si unde acesta are nevoie de ajutor.
Aceasta evaluare ne va crea un mare avantaj in timp astfel incat, daca ii vom face o evaluare la fiecare 2-3 luni, vom avea o imagine mult mai exacta despre evolutia copilului. De cele mai multe ori un parinte are tendinta sa spuna “copilul meu evolueaza” …problema apare atunci cand parintele este intrebat: cat/cum a evoluat ?
Exista doua concepte pe care orice test de evaluare, inclusiv testul Portage, le ia in considerare : varsta cronologica a copilului, care reprezinta varsta biologica, si, cel de al doilea concept, varsta mentala a copilului sau varsta la care este copilul din punct de vedere al dezvoltarii in momentul evaluarii. In general, toti copiii au anumite cunostinte si o anumita dezvoltare in cateva zone, proprii fiecarei varste. De aici pleaca conceptul de “varsta mentala”, care reprezinta in fapt un cumul al tutor cunostintelor / aptitudinilor / comportamentelor / limbajului pe care un copil le are la o anumita varsta.
Modul de completare:
In testul Portage (ca la marea majoritate a testelor de evaluare ) exista 5 sectiuni care cuprind intrebari in functie de stadiul normal de dezvoltare al unui copil . Acestea sunt:

  •  SOCIALIZARE
  •  LIMBAJ
  •  AUTOSERVIRE
  •  COGNITIV
  •  MOTOR

Fiecare sectiune are un numar de intrebari la care trebuie raspuns, intrebari impartite pe paliere de varsta de la 0 – 1 an; 1 - 2 ani; 2 - 3 ani; 3 - 4 ani; 4 -5 ani; 5 - 6 ani. In grila de evaluare trebuie raspuns incepand cu intrebarea numarul 1 de la fiecare sectiune (chiar si cand copilul are 4 ani si intrebarea 1 se refera la o varsta de 0 – 1 an). Raspunsul afirmativ se traduce prin incercuirea numarului intrebarii pe grila de evaluare, iar raspunsul negativ se traduce prin lasarea neincercuita a intrebarii respective. Toate intrebarile din test sunt intrebari de genul : “face copilul dvs asta ?” …raspunsul nu poate fi decat da sau nu. In conditiile in care nu exista siguranta ca executa in mod uzual o sarcina, se face o proba cu copilul si apoi se incercuieste sau nu raspunsul la intrebarea respectiva. De asemenea, daca o face doar din cand in cand, atunci cand vrea el si in marea majoritate a timpului nu o face, cel mai corect este sa se dea un raspuns negativ la intrebarea respectiva.
Acest test trebuie completat intr-un mod cat mai obiectiv pentru ca se doreste o evaluare cat mai apropiata de adevar. Mergand mai departe cu evaluarea, se va raspunde la fiecare intrebare incepand cu intrebarea nr. 1 de la fiecare sectiune. Atunci cand raspunsurile sunt pozitive la un palier de varsta in proportie de 90% din intrebari, se trece la urmatorul palier de varsta; in momentul in care se ajunge la un palier de varsta la care raspunsurile pozitive sunt sub 50% -60% din intrebari se intrerupe testarea pentru ca exista doua variante:
- a) trecand la palierul de varsta imediat superior, observatia este ca totusi copilul executa cam 30-50 % din cerintele de acolo – in acest caz se considera ca varsta mentala a copilului la sectiunea respectiva este intreaga la palierul de varsta unde nu executa decat 50% din cerinte (de exemplu: s-a remarcat ca raspunde pozitiv la 90% din intrebari pe fiecare palier de varsta la sectiunea COGNITIV pana la palierul 3-4 ani si ca aici nu poate executa decat 50- 60% din cerinte, dar poate executa si 30% din palierul 4-5 ani – in acest caz se va trece ca are o varsta mentala la aceasta sectiune de 4 ani);
- b) a 2-a varianta este cea in care copilul nu executa decat 2-3 cerinte de la palierul de varsta superior si atunci trebuie sa se considere palierul de varsta unde el nu reuseste decat 50% ca fiind palierul maxim pentru el in acest moment si se va considera evaluarea pe acea sectiune ca fiind diviziune la palierul respectiv (de exemplu: s-a remarcat ca poate raspunde pozitiv la 90% din intrebari pe fiecare palier de varsta la sectiunea COGNITIV pana la palierul 3-4 ani si ca aici nu poate executa decat 50- 60% din cerinte si nu poate executa decat cateva cerinte din palierul 4-5 ani – in acest caz, se va trece ca are o varsta mentala la aceasta sectiune de 3,5 ani ).
La sfarsit vom avea o situatie care va arata cam asa (sa presupunem ca varsta cronologica a copilul este de 5 ani si 3 luni = 5,25 ani):
ü Socializare – 3,5 ani
ü Limbaj – 1,8 ani
ü Autoservire – 3 ani
ü Cognitiv – 2,5 ani
ü Motor – 4,5 ani
Varsta mentala a copilului va fi media aritmetica intre cele cinci sectiuni , respectiv 3,5 + 1,8 +3 + 2,5 + 4,5 = 15,3 care trebuie impartita la 5 si vom avea o varsta mentala de 3,06 ani. Scorul (sau IQ) pe care il vom calcula va fi varsta mentala de impartit la varsta cronologica X 100 adica (3,06 ani / 5,25 ani) x100 = 0,58 X 100 = 58 pct.
Interpretare: Utilitatea principala a testului o reprezinta faptul ca, avand evaluarea
pe sectiuni, se poate structura programul de lucru al copilului cu accent pe directiile in care scorul este mai mic.
Evaluarile succesive vor arata evolutia per ansamblu si pe sectiuni. Scorurile intre care se poate inscrie un anumit nivel de dezvoltare sunt:
130 + Exceptional
120 - 129 Foarte bun
110 - 119 Mediu - Superior
90 - 109 Mediu
80 - 89 Mediu - lnferior
70 - 79 Zona de granita
55 - 69 Retard usor
40 - 54 Retard moderat
30 - 39 Retard sever
Sub 30 - Retard profund

Test Portage

Portage este un test de evaluare a copiilor mici (cu varste de pana la 6 ani) care poate fi de ajutor in doua mari directii :a) testul Portage are avantajul ca prin intrebari ne poate crea o idee asupra aptitudinilor si stadiului la care ar trebui sa se afle copilul la o anumita varsta si unde anume este copilul in mod real in momentul evaluarii; b) o a doua directie este evaluarea efectiva a copilului la o anumita varsta, ceea ce ne poate da o imagine destul de exacta asupra zonelor pe care copilul nu le acopera si unde acesta are nevoie de ajutor Aceasta evaluare ne va crea un mare avantaj in timp astfel incat, daca ii vom face o evaluare la fiecare 2-3 luni, vom avea o imagine mult mai exacta despre evolutia copilului. De cele mai multe ori un parinte are tendinta sa spuna "copilul meu evolueaza". Problema apare atunci cand parintele este intrebat : cat/cum a evoluat ? Exista doua concepte pe care orice test de evaluare, inclusiv testul Portage, le ia in considerare : varsta cronologica a copilului, care reprezinta varsta biologica, si, cel de al doilea concept, varsta mentala a copilului sau varsta la care este copilul din punct de vedere al dezvoltarii in momentul evaluarii. In general, toti copiii au anumite cunostinte si o anumita dezvoltare in cateva zone, proprii fiecarei varste. De aici pleaca conceptul de "varsta mentala", care reprezinta in fapt un cumul al tutor cunostintelor / aptitudinilor / comportamentelor / limbajului pe care un copil le are la o anumita varsta.

Toate intrebarile din test sunt intrebari de genul : "face copilul dvs asta ?" Raspunsul nu poate fi decat da sau nu . In conditiile in care nu sunteti sigur ca executa in mod uzual o sarcina, faceti o proba cu copilul si apoi incercuiti sau nu raspunsul la intrebarea respectiva. De asemenea, daca o face doar din cand in cand, atunci cand vrea el si in marea majoritate a timpului nu o face, cel mai corect este sa dati un raspuns negativ la intrebarea respectiva. Acest test nu urmareste ca dvs sa va impacati cu gandul ca micutul are o problema, astfel incat, desi cateodata este foarte greu, va trebui sa fiti cat mai obiectivi in momentul in care il completati .

FISA

de dezvoltare psihomotrica Portage

V.M. 0-6 ani

LIMBAJ

1. Repeta sunetele facute de alte persoane

2. Repeta aceeiasi silaba de 2-3 ori.

3. Raspunde la gesturi cu gesturi.

4.Indeplineste comenzi simple insotite de gesturi.

5. Inceteaza activitatea 75% din cazuri cind i se spune : NU!

6. Raspunde prin gesturi la intrebari simple.

7. Combine doua silabe diferite in jocul vocal.

8. Imita intonatia vocii altuia.

9. Foloseste un cuvant cu sens ca sa denumeasca o persoana sau un obiect.

10. Vocalizeaza ca raspuns la vorbirea altei persoane.

11. Spune cinci cuvinte diferite (poate folosii acelasi cuvant pentru obiecte diferite).

12.Poate cere "mai mult" .

13. Spune:"Gata/Nu e".

14. Executa comenzi simple fara a i se da indicatii prin gesturi.

15. Poate da sau arata la cerere (cind i se spune: da-mi sau arata-mi).

16.Arata 12 obiecte familiare cind sint numite.

17. Indica 3-5 imagini dintr-o carte, cind acestera sint denumite.

18. Arata 3 parti ale propriului corp.

19. Isi spune la cerere numele sau porecla (diminutivul).

20. Raspunde la intrebarea: "Ce e asta?"-denumund obiectul.

21. Combina cuvintele si gesturile pentru a-si face cunoscute dorintele.

-2-

1-2 ani

22. Numeste altiu membri din familie, inclusiv animalele preferate.

23. Numeste 4 jucarii.

26. Pune intrebari folosind o intonatie urcatoare la sfarsitul cuvantului sau a propozitiei.

27. Numeste 3 parti la o papusa sau o alta persoana.

28. Raspunde afirmativ sau negativ la intrebari care cer raspunsuri tip DA/NU

2-3 ani

29. Alatura un substantiv si un adjectiv sau doua substantive in propozitie de 2 cuvinte (mingea mea,

mingea, masa)

30.alatura un substantiv si un verb in propozitia de doua cuvinte (tata pleaca).

31. Foloseste un cuvant anumit pentru nevoia de a merge la toaleta.

32. Alatura un verb cu un substantiv cu acolo sau aici in propozitia de doua cuvinte:“Scaunul aici”.

33. Alatura doua substantive ca sa exprime posesia (masina tatalui).

34. Foloseste NU in vorbirea spontana.

35. Raspunde la intrebarea: ce face? Pentru activitati spontane.

36. Raspunde la intrebarea: “unde este?”.

37. Numeste sursa unor sunete familiare din mediu.

38. Da cel mult un obiect cand i se cere folosind pluralul (cuburi).

39. In vorbire se refera la sine prin numele proprii.

40. Indica imaginea unui obiect uzual descris prin imaginatia lui.

41. Arata pe degete cati ani are.

42. Isi spune sexul cind este intrebat (baiat-fata).

43. Indepline4ste doua comenzi legate intre ele.

44. Foloseste forma continua (limba romana).

45. Foloseste forma obijnuita apluralului (cub-cuburi).

46. Foloseste cateva verbe neregulate la trecut (a fost; aplecat; a facut).

47. Pune intrebarea: “ce e asta?”.

48. Isi controleaza volumul vocii 90% din timp.

49. Foloseste “Asta” si “Aia” in vorbire.

50. Foloseste “este” si “e” in afirmatia: “asta e mingea”.

51. Foloseste mai mult “eu: sau “al meu” decat numele propriu.

52. Indica un obiect care nu este: “nu este o minge”.

53. Raspunde la intrebari cu : “cine?” indicand numele.

54. Foloseste forma de posesiv: “a lui tata”.

55. Foloseste articolul hotarat si nehotarat in vorbire pentru masculin si feminin.

56. Foloseste cateva substantive care desemneaza categorii (animale, mancare, jucarii).

57. Foloseste uneori “Pot” si forme de viitor.

58. Poate descrie lucruri ca fiind “inchis” sau “deschis”.

-3-

62. Isi spune numele intreg cind I se cere.

63. Raspunde la intrebari simple de tip “cum”, “cand”.

64. Foloseste trecutul verbului.

65. Povesteste despre lucruri care i s-au intamplat recent.

66. Spune la ce folosesc obiectele uzuale.

67. Exprima ce se va intampla folosind formula “Vreau” , “doresc sa”.

68. Schimba ordinea cuvintelor in modul adecvat pentru a pune intrebari:”Pot sa merg la?”.

69. Foloseste cateva substantive.

70. Relateaza doua evenimente in ordinea intamplarii lor.

4-5 ani

71. Indeplineste o serie de comenzi legate intre ele.

72. Demonstreaza intelegerea propozitiilor:”Iata ca a fost lovita de baiat”.

73. Poate alege o pereche de obiecte sau imagini la cerere.

74. Foloseste verbe la optiune (conditional-operativ: “As dori, etc).

75. Foloseste fraze: “Am lovit mingea si a sarit in strada”

76. Poate gasi partea de jos si de sus a diferitelor obiecte.

77. Poate sa sesizeze si sa indice absurditatile din imagini.

78.

79.Foloseste cuvinte: “sora”, “frate”,”bunic”,”bunica”.

80. Spune cuvintele corespunzatoare care lipsesc:”fratele baiat”,”sora este…?”

81. Poate spune o poveste familiara fara ajutorul imaginilor.

82. Numeste o imagine care nu se incadreaza intr-o anumita categorie.

83. Spune daca doua cuvinte rimeaza sau nu.

84.Foloseste propozitii complexe: “ea vrea ca eu sa intru pentru ca…”

5-6 ani

85. Poate sa spuna daca un sunet este tare sau incet.

86. Poate indica unde sint cateva, multe, sau mai multe obiecte.

87. Isi spune adresa.

88. Isi spune numarul de telefon.

89. Spune glume simple.

90. Poate sa-ti indice unde sint putine, mai multe sau cateva obiecte.

91. Poate sa relateze intimplari din experienta sa zilnica.

92. Descrie pozitia sau miscarea folosind propozitii: “Prin”, “de la”, “catre”, “peste”, “departe”.

93. Raspunde la intrebarea :”de ce?” cu o explicatie.

94. Aseaza in ordine 3-5 imagini reprezentand o poveste si poate spune povestea.

95. Defineste cuvinte.

FISA DE DEZVOLTARE PSIHOMOTRICA PORTAGE

V.M. 0-6 ani

SOCIALIZARE

1. Urmareste persoane care se misca in fata sa.

2. Zambeste ca un raspuns la atentia acordata.

3. Vocalizeaza ca un raspuns la atentia acordata.

4. Priveste la propriile maini ,zambeste si vocalizeaza.

5. In cercul familiei, zambeste, vocalizeaza si inceteaza plansul.

6. Zambeste si vocalizeaza la imaginea din oglinda.

7. Zambeste la expresia faciala de adult

8. Bate si trage (par, nas, ochelari) cand este in brate.

9. Ajunge la obiectele oferite.

10.Ajunge la persoanele cunoscute.

11.Ajunge sau bate in oglinda cind vede imaginea unui copil.

12.Tine si examineaza obiecte primite (1 minut).

13.Scutura obiectele din mana facand zgomot neintentionat.

14.Se joaca nesupravegheat 10 minute.

15.Cauta contactul ochilor 2-3 minute.

16.Se joaca linistit langa adult timp de 15-20 minute.

17.Vocalizeaza cand i se da atentie.

18.Imita jocul Bau-Bau.

19.Bate din palme – imitatie.

20.Face din mana pa-pa – imitatie.

21.Ridica mainile “asa mare” – imitatie

22.Ofera jucarii, obiecte, hrana, dar nu intodeauna le elibereaza.

23.Imbratisaza, saruta persoane cunoscute.

24.Raspunde la propriul nume privind sau intinzand mainile.

25.Scutura obiecte pentru a face zgomot.

26.Manipuleaza jucarii sau obiecte.

27.Ofera jucarii la adulti si le elibereaza.

28.Imita miscarile unui copil in joc.

-2-

1-2 ani

29. Imita daultul in si9mple obiceiuri (scuturarea hainelor).

30. Se joaca cu alt copil fiecare facind o activitate separata.

31. I-a parte la jocuri, impinge o masina, arunca o minge la alt copil (2-5 minute).

32. Accepta absenta parintilor continuindu-si jocul.

33. Activ, vrea sa cunoasca imprejurarile.

34. I-a parte la jocuri de manipulare – impinge, intoarce mainile cu alte persoane.

35. Imbratisaza sau cere papusi sau jucarii noi.

36. Repeta actiuni care produc ris si atentie.

37. Tine cartea adultului sa o citeasca sau trage de el.

38. Trage de o persoana pentr a-i arata o actiune sau un obiect.

39. Retrage mana, spune :nu: cand este langa un obiect interzis.

40. Asteapta sa fie luat de pe un scaun in altul.

41. Se joaca cu 2-3 copii.

42. Imparte obiecte sau hrana cand I se cere.

43. Saluta egalii, sau adultii familiari cind sint cunostinte.

44. Coopereaza cu parintii 50% din timp.

2-3 ani

45. Poate aduce sau lua obiecte sau gasi persoana din alta camera.

46. Asculta muzica sau povesti 5-10 minute.

47. Spune “te rog” – multumeste cand i se aminteste, i se cere.

48. Incearca sa ajute parintii cu sarcini, facand o parte din munca.

49. Se joaca de-a imbracatul cu hainele adultului.

50. Face o alegere cind e intrebat: “Pe cine iubesti?”.

51. Intelege sentimentele prin verbalizare : dragoste, tristete, ris.

3-4 ani

52. Respecta reguli de joc imitand actiunile altor copii.

53. Saluta adulti din familie fara a i se aduce aminte.

54. Respecta reguli din joc condus de adulti.

55.Cere voie sa foloseasca o jucarie cu care se joaca alt copil.

56. Spune “te rog” si “multumesc” fara sa i se aminteasca in 50% din cazuri.

57. Raspunde la telefon, cheama adultul sau o persoana cunoscuta.

58. Asteapta sa-i vina randul.

59. Respecta reguli de joc in grup condus de un copil mai mare.

60. Indeplineste cerintele formulate de adulti in 75% din cazuri.

-3-

61. Sta in zone delimitate de curtea spitalului, cresei, casei.

62. Se joaca alaturi si vorbeste cu alti copii timp de 30 minute.

4-5 ani

63. Cere ajutor cand intimpina greutati.

64. Contribuie la conversatia parintilor.

65. Repeta versuri, cantece sau danseaza pentru altii.

66. Lucreaza independent la o sarcina de rutina timp de 20 minute.

67. Isi cere scuze fara a i se aduce aminte in 75% din cazuri.

68. Isi asteapta randul intr-o activitate de grup de 8-9 copii.

69. Se joaca pe rand cu 2-3 copii timp de 20 minute.

70. Foloseste comportamente asociale d.p.d.v. social cand e de fata public.

71. Cere voie sa foloseasca obiecte care apartin altora in 70% din cazuri.

5-6 ani

72. Numeste sentimente pe care le incearca: suparare, furie, fericire, dragoste.

73. Se joaca cu 4-5 copii cooperand intr-o activitate fara sa fie supravegheat.

74. Explica altora regulile unui joc, ale unei activitati.

75. Imita roluri de adult.

76. Participa la conversatii in timpul mesei.

77. Isi consoleaza prietenii de joc cand acestia sint suparati.

78. Isi alege singur prietenii.

79. Proiecteaza si construieste folosind obiecte simple: plan inclinat.

80. Isi fixeaza singur obiectivele si le duce la bun sfarsit.

FISA DE DEZVOLTARE PSIHOMOTORIE PORTAGE

V.M. 0-6 ANI

AUTOSERVIRE

0-1an

1. Suge si inghite lichide

2. Mananca alimente l;ichefiate (fulgi pentru copii, etc)

3. Vara si apuca biberonul.

4. Mananca alimente strecurate.

5. Tine biberonul fara ajutor timp de 1 minut.

6. Controleaza miscarea biberonului-il apropie sau il departeaza de la gura.

7. Mananca alimente facute piure gata de parinti.

8. Bea din ceasca tinuta de parinti.

9. Mananca alimente semi-solide date de parinti.

10. Se hraneste singur cu degetele.

11. Bea lichide din ceasca tinind-o cu ambele maini.

12. Duce ajutat la gura lingura umpluta cu mancare.

13. Intinde mainile si picioarele atunci cind il imbracam.

1-2 ani

14. Mananca independent la masa , folosind lingura.

15. Tine ceasca cu mana si bea din ea.

16. Introduce mainile in apa si isi pune mainile ude pe fata in semn de

spalare – imitatie.

17. Sta pe olita sau pe scaun de toaleta timp de 5 minute.

18. Pune palariuta sau caciulita pe cap si si-o scoate.

19. Isi scoate sosetele.

20. Introduce mainile in maneci si picioarele in pantaloni.

21. Isi scoate pantofii cind sireturile sint dezlegate, slabite.

22. Isi scoate haina cind este descheiata.

23. Isi scoate pantalonii cand sint descheiati.

24. Inchide si deschide fermoare mari fara sa actioneze inchizatorul.

25. Foloseste vorbe sau gesturi prin care indica nevoia de a merge la baie.

26. Se hraneste singur folosind lingura sau ceasca (varsa putin continutul).

2-3 ani

27. Ia prosopul de la parinti, isi sterge mainile si fata.

28. Suge, inghite din pahar sau ceasca.

29. Foloseste furculita.

30. Mesteca si inghite numai substante comestibile.

31. Isi sterge mainile fara ajutor cind i se da prosopul.

32. Cere sa mearga la toaleta chiar daca este tarziu pentru a evita

accidentele.

33. Isi controleaza scurgerea salivei din gura.

34. Urineaza sau are scaun la olita, de 3 ori pe saptamana atunci cand e

asezat pe ea.

35. Isi pune pantalonii, se incalta.

36. Se spala pe dinti imitand adultul.

37. Isi scoate hainele simple care au fost descheiate.

38. Foloseste toaleta pentru scaun, un singur accident pe saptamana.

39. Ia apa de la robinet fara ajutor, atunci cind este pus la dispozitie un

scaun sau o treapta.

40. Se spala pe maini si pe fata folosind sapunul, cand adultul ii potriveste

temperatura apei.

41. Cere sa mearga la baie in timpul zilei pentru a evita accidentele.

42. Isi aseaza haina intr-un cuier pus la inaltimea sa.

43. Mananca incet in timpul somnului de dupa-amiaza.

44. Evita pericolul, cum ar fi colturile de mobilier intilnite, scarile deschise

45. Foloseste servetelul atuncicand i se aminteste.

46. Infige furculita in alimente si le duce la gura.

47. Toerna dintr-un ibric intr-un pahar fara ajutor.

48. Desface capsa de la imbracaminte fara ajutor.

49. Se spala singur pe maini si pe picioare atunci cand este imbaiat.

50. Isi pune sosetele.

51. Se imbraca cu haine, jachete, camasa.

3-4 ani

52. Mananca singur inteaga masa.

53. Se imbraca ajutat, cu pulover peste cap si se incheie singur.

54. Isi sterge nasul cind i se aminteste.

55. Din sapte dimineti se trezeste uscat doua dimineti.

56. Baietii urineaza la toaleta stand in picioare.

57. Incepe si termina imbracatul cu exceptia inchizatorilor in 75% din

cazuri.

58. Incheie haina cu capse si copci, isi sufla nasul.

59. Evita pericolele comune (sticla sparta) isi pune hainele pe umeras si

umerasul, pe o bara joasa la indicatia adultului.

60. Se spala pe dinti cand i se dau indicatii verbale.

61. Isi pune manusi cu un deget, deschide nasturii mari la jacheta pusa pe o

platforma pentru invatare.

62. Isi incalta ghetele cu ajutor.

63. Isi incalta ghetele fara ajutor.

4-5 ani

64. Curata locul unde a varsat ceva, luandu-si singur carpa, evita otravurile

si substantele periculoase.

65. Isi descheie hainele singur.

66. Isi incheie singur hainele.

67. Curata locul la masa si poate inchide un fermoar, se spala pe maini si

fata.

68. Foloseste tacamurile pentru a manca.

69. Se trezeste din somn noaptea pentru a folosi toaleta.

70. Isi sterge si isi sufla nasul in 70% din cazuri fara sa i se aduca aminte,

se spala singur cand face baie cu exceptia gatului si a spatelui.

71. Foloseste cutitul pentru a unge unt sau gem pe paine, inchide si

deschide catarama la haine.

72. Se imbraca singur complet, se serveste la masa din castron cu polonic (

castronul tinut de adult).

73. Ajuta la pusul mesei folosind corect farfuriile, servetelele.Se spala pe

dinti, merge la toaleta la vreme, se dezbraca, se sterge si se imbraca

fara ajutor.

74. Se piaptana sau se perie daca are parul lung.

75. Poate merge in vecinatatea casei fara sa fie supravegheat permanent.

76. Insira sireturile la pantofi si ii leaga.

5-6 ani

77. Este responsabil pentru o sarcina gospodareasca, una pe saptamana si o

indeplineste la cerere.

78. Isi alege imbracamintea potrivita in functie de timp si ocazie.

79. Se opreste la colt, se uita in ambele parti si traverseaza strada fara

indicatii verbale.

80. Se serveste la masa si da mai departe platoul.

81. Isi prepara singur mancarea simpla (Fulgi de ovaz cu lapte, etc).

82. Este responsabil pentru sarcina gospodareasca zilnica (dusul gunoiului

din casa sau alta sarcina).

83. Isi poate potrivi temperatura apei pentru baie sau dus si isi poate

pregati singur o tartina.

84. Merge la scoala, gradinita sau magazin la distanta de cel mult 2 strazi.

85. Incearca sa taie alimente mari cu cutitul (banane, cartofi fierti), gaseste

toaleta potrivita cu sexul in locuri publice.

86. Deschide o sticla cu lapte.

87. Poate lua, duce si aseza cu putin ajutor tava, in cantina cu autoservire.

88. Isi poate incheia sireturile la gluga si-si poate incheia centura de

siguranta la masina.

FISA DE DEZVOLTARE PSIHOMOTRICA PORTAGE

V.M. 0-6 ANI

Comportament cognitiv (108 items)

0-1an

1. Isi indeparteaza de pe fata o panza care-I acopera vederea.

2. Cauta un obiect care a fost indepartat de linia directa avederii.

3. Poate indeparta un obiect dintr-un container deschis.

4. Plaseaza un obiect intr-un container deschis.

5. Plaseaza un obiect intr-un container la comanda verbala.

6. Scutura o jucarie sunatoare agatata pe o sfoara

7. Poate pune trei obiecte intr-un container.

8. Poate transfera un obiect dintr-o mana-n alta.

9. Lasa sa cada o jucarie si o ridica.

10.Gaseste un obiect ascuns intr-un container.

11.Face un tren din trei cuburi si apoi il impinge.

12.Se poate juca cu un cerc pe o ata.

13.Poate pune o piesa cilindrica in planseta cu orificii.

14.Executa gesturi simple la cerere – bate din palme.

1-2 ani

15.Scoate unul cate unul sase obiecte dintr-un container.

16.Poate indica o parte a corpului.

17.Suprapune trei cuburi la cerere.

18.Asociaza obiecte asemanatoare.

19.Mazgaleste cu creionul.

20.Arata spre sine cind este intrebat.

21.Pune cinci obiecte cilindrice in planseta cu orificii.

22.Asociaza obiectele cu imaginea lor.

23.Indica o imagine numita.

24.Indica paginile din carte 2-3 odata.

2-3 ani

25.Gaseste o anumita carte de copii la cerere.

26.Completeaza un incastru de trei figuri.

27.Numeste imagini ale unor obiecte asemanatoare pana la patru.

28.Deseneaza o linie verticala imitativ.

29.Deseneaza o linie orizontala imitativ.

30.Copiaza un cerc.

31.Asociaza materiale dupa textura.

32.Indica obiecte mari si mici la cerere.

33.Deseneaza o cruce imitativ.

34.Asociaza trei culori.

35.Plaseaza obiecte ”in”, “pe”, “sub”, la cerere.

36.Numeste obiecte ce produc sunete.

37.Pune cuburi unu intr-altul, dupa marime.

38.Numeste actiunea din imagine.

39.Asociaza forme geometrice cu imagini ale formelor.

40.Aseaza pe un baston inele sau discuri in ordinea marimii.

3-4 ani

41.Numeste obiecte mari si mici in numar mare.

42.Indeca zece parti ale corpului la comanda verbala.

43.Indica un baiat si o fata la comanda verbala.

44.Poate spune de un obiect ca e mai usor sau mai greu.

45.Alatura doua parti ale unei forme pentru a face un intreg.

46.Numeste doua evenimente sau doua personaje familiare din povesti.

47.Repeta jocuri cu degete saucu mainile, cu cuvinte sau actiuni.

48.Asociaza cate una, pana la trei sau mai multe obiecte.

49.Indica obiecte lungi sau scurte.

50.Spune care obiecte sau categorii de obiecte se potrivesc.

51.Numara pana la trei imitativ.

52.Arenjeaza obiecte pe categorii.

53.Deseneaza o linie diagonala de la un colt la altul al unui patrat cu latura de 10 cm.

54.Deseneaza o linie in forma de v imitativ.

55.Numara zece obiecte imitativ.

56.Construieste un pod din trei cuburi (imitativ).

57.Realizeaza un sir de culori sau margele, respectand o secventa.

58.Poate sa copieze o serie de linii frante unite.(vvvvv)

59.Adauga un picior sau o mana la un desen incomplet.

60.Completeaza un joc din sase culori fara incercari sau erori.

61.Numeste obiecte care sint lafel si diferite.

62.Deseneaza un patrat imitativ.

63.Numeste trei culori la cerere.

64.Numeste trei forme geometrice (cerc, patrat, triunghi).

4-5 ani

65.Ia un numar specificat inainte la cerere.

66.Numeste tipuri de texte.

67.Copiaza un triunghi la cerere.

68.Isi aminteste patru obiecte dintr-o imagine.

69.Numeste timpul de zi asociat cu anumite activitati.

70.Repeta rime familiare.

71.Spune ca un obiect este mai greu sau mai usor cu diferenta de 500 grame.

72.Spune ce lipseste cind se indeparteaza un obiec dintr-un grup de trei.

73.Numeste opt culori.

74.Numeste trei monede diferite: 1 leu, 5 lei, 10 lei.

75.Asociaza simboluri, litere si numere.

76.Spune culoarea obiectelor denumite.

77.Reda 5 fapte importante dintr-o poveste auzita de 3 ori.

78.Deseneaza un om: un cap, un trunchi si 4 membre.

79.Canta cinci versuri dintr-un cantec.

80.Construieste o piramida din 10 cuburi.

81.Numeste obiecte lungi si scurte.

82.Plaseaza obiecte in spate, langa si dupa.

83.Asociaza seturi egale de la 1 la 10 obiecte.

84.Numeste sau arata o parte, lipsa imaginii unui obiect.

85.Numara de la 1 la 20.

86.Numeste propozitiile: prima, cea de la mijloc si ultima.

5-6 ani

87.Numara pana la 20 obiecte si spune cite sint.

88.Numeste 10 numere scrise.

89.Numeste stanga si dreapta raportat la propriul corp.

90.Spune literele alfabetului in ordine.

91.Isi scrie numele cu litere de tipar.

92.Numeste 5 litere ale alfabetului scrise.

93.Aranjaza obiecte in secventa dupa latime si lungime.

94.Numeste litere mari ale alfabetului.

95.Pune numere de la 1 la 10 in secventa adecvata.

96.Numeste pozitiile obiectelor: primul, al doilea, al treilea.

97.Numeste literele mici ale alfabetului.

98.Asociaza literele mari cu literele mici ale alfabetului.

99.Arata numere numite de la 1 la 25.

100. Copiaza un romb.

101. Completeaza un labirint simplu.

102. Numeste zilnic adunari si scaderi.

103. Poate face adunari si scaderi cu numere pana la 3.

104. Isi poate spune ziua si data nasterii.

105. Recunoaste 10 cuvinte scrise.

106. Poate face unele prevederi,inlegatura cu ce se va intimpla.

107. Arata obiecte intregi si jumatati.

108. Poate numara de la 1 la 100.

FISA DE DEZVOLTARE PSIHOMOTORICA PORTAGE

V.M. 0-6 ANI

COMPORTAMENT MOTOR

0-1 an

1. Intinde mana dupa un obiect la 15-20 cm.

2. Apuca un obiect suspendat in fata sa la 7-8 cm.

3. Se intinde dupa obiecte suspendate in fata sa si le apuca.

4. Intinde mana dupa un obiect preferat.

5. Introduce un obiect in gura.

6. Se sprijina pe brate in timp ce sta pe abdomen.

7. Sustine capul si pieptul sus cu sprijin pe un brat.

8. Pipaie si cerceteaza obiectul cu gura.

9. Se intoarce pe abdomen pe o parte si isi mentine aceasta pozitie 50% din timp.

10.Se rostogoleste de pe burta pe spate.

11.Inainteaza pe burta pe o distanta egala cu lungimea corpului.

12.Se rostogoleste de pe spate pe o parte.

13.Se intoarce de pe spate pe burta.

14.Sta in pozitie sezanda cind apuca degetele adultului.

15.Intoarce capul nestingherit cind corpul este sprijinit.

16.Isi mentine 2 minute pozitia sezanda.

17.Da jos din mana un obiect pentru a se intinde dupa altul.

18.Ridica si lasa sa cada un obiect intentionat.

19.Se tine pe picioare cu sprijin maxim.

20.Salta in sus si-n jos fiind sprijinit sa stea in picioare.

21.Merge deabusilea pentru a lua obiecte de la o distanta egala cu lungimea lui.

22.Sta singur sprijinit.

23.Din pozitia sezanda se intoarce in pozitia de mers de-a busilea.

24.Se ridica de pe burta.

25.Sade fara sa se sprijine cu mainile.

26.Arunca obiecte la intimplare.

27.Sprijinit pe genunchi si coate se leagana inainte si inapoi.

28.Transfera un obiect dintr-o mana-n alta fiind in pozitia sezand.

29.Retine doua cuburi cu latura de 2,5 cm intr-o mana.

30.Se ridica singur in pozitia pe gen