Primii parintii observa ca copilul lor s-a oprit in dezvoltarea psihica si ca incepe sa piarda din achizitii.

Adica incepe sa nu mai faca ce facea pana atunci, sa nu mai zambeasca, sa nu se mai joace cu jucarii, sa raspunda tot mai rar cand este strigat pe nume, sa nu mai doresca prezenta parinitilor, sa se joca doar cu obiecte, sa nu mai spuna cuvintele pe care le spune, si apoi din gangurit.

Parintii observa in parc ca comportamentul copilului lor este diferit de al copiilor de varsta lui si ca nivelul de cunostinte al copilului lor este mult redus fata de copiii de varsta lui.

Ce poate sa faca un parinte in aceasta situatie. Poate sa spuna “copilul meu nu are nimic, stau si astept ca sa creasca si sa-si de-a drumul” sau  se poate adresa medicului de familie, pediatrului sau psihiatrului de copii pentru un diagnostic.

Ce se intampla daca neaga existenta unei probleme si nu se adreseaza medicului? Pe masura ce timpul trece simptomele devin tot mai evidente si creste tot mai mult decalajul dintre varsta biologica (cati ani are copilul) si nivelul de cunostinte (adica ce intelege si ce stie sa faca). In final parintii tot vor ajunge la psihiatru pentru un diagnostic, unii parinti astepta pana la inceperea scolii “sa-si dea drumul”, pentru ca copilul nu poate intelege cerintele scolare si nu se poate integra in regulile scolii (in ore si in pauza) si nu poate sa comunice si sa se joace cu colegii. Cand ajung aici parintii nu mai  au cum sa nege diagnosticul de tulburare din spectru autist.

In consecinta durata tratamentului, complexitatea lui si costurile vor fi tot mai mari, cu cat diagnosticul este pus mai tarziu si debutul simptomelor a fost cu ani in urma.

Daca parintii merg la medic si primesc diagnosticul de autism/tulburarea autista au doua posibilitati.  Sa accepte sau nu diagnosticul.

Neacceptand  diagnosticul vor alege sa astepte si in timp simptomele vor deveni tot mai evidente si vor astepta pana ajunge copilul la varsta scolara.      Atunci vor cere ajutor si vor avea pretentia ca in cateva luni de tratament medicamentos/terapie sa recupereze tot ce n-au facut in cei 5-6 ani de la observarea primelor simptome (evident ca asa ceva nu este posibil) si este foarte probabil sa se instaleze o depresie la unul din parinti, ceea ce face si mai dificila inceperea si eficienta tratamentului si a terapiei.

In etapa de acceptare a diagnosticului parintii pot sa mai ceara si alte opinii sa mearga si la al doilea, al treilea medic (in alte tari mai dezvoltate, accesul la a doua opinie, la al doilea specialist este foarte dificila). Unii parinti tot merg la specialisti pana ajung la unul care le spun ce vor ei sa auda, anume ca copilul nu are nimic si sa astepte. Din nou ajungem la situatiile de mai sus, cand parintii decid sa astepte si sa se instaleze simptomele tot mai evident.

Daca parintii accepta diagnosticul, atunci parintii trebuie sa-si stabilieasca un plan de actiune.

Au doua posibilitati.

Sa urmeze sfaturile specialistilor sau sa urmeze sfaturile altor parinti care au un copil cu TSA.

Unii parinti decid sa urmeze sfaturile altor parinti “cu vechime”. Unele sfaturi pot fi bune altele nu.

De ce? Pentru ca un parinte vorbeste din ce a inteles el din autism (nu din ce este autismul), din ce a inteles el din tratamentul medicamentos (nu din ce este cu adevarat rolul tratamentului medicamentos), vobeste din ce a inteles el ca este terapia (nu din ceea ce este terapia si cum se face corect terapia).

Unii parinti au inteles bine, altii nu.

Daca doriti sa aflati opiniilor si sfaturile altor parintii intalniti-va cu dansii impreuna cu copiii in parc, in locuri de joaca pentru copii. Priviti-l pe copilul parintilor care va sfatuieste cum se descurca  in lumea reala, in lumea copilariei, printre copii. Ganditi-va daca va doriti ca copilul d-voastra sa arate la fel ca acel copil. Daca va place urmati-le sfaturile.

Exista parinti bine intentionati, dar, copilul lor are progrese mici dupa ani de la aflarea diagnosticului. Atentie la sfaturile lor, caci pot fi uneori, o piedica in recuperarea copilului d-voastra.

 

Atentie in aceasta afectiune NU sunt 2 copii identici!

Alta varianta este ca parintii sa urmeze sfaturile specialistilor si sa inceapa tratamentul medicamentos, consilierea, terapia ABA coroborat cu logopedie, terapie ocupationala, kinetoterapie, art-terapie, PECS, in functie de nevoile copilului si de specialistii la care au acces.

De unde stie un parinte daca a intalnit o echipa de specialisti sau nu? Trebuie sa stea de vorba cu parinti cu copil cu autism, care au urmat tratament/terapie cu acea echipa. Trebuie sa vada si copilul tratat ca sa-si poata forma o opinie despre rezultatele terapiei si al echipei terapeutice.

Cand trebuie oprit tratamentul medicamentos si terapia? Cand copii de varsta copilului tratat il considera egalul lor, ca nivel de cunostinte si ca nivel de comportament.

Daca dupa un timp de terapie copilul stagneaza si nu mai face progrese, sau si mai rau protesteaza la vederea unor membrii ai echipei, ce trebuie facut? Asta insemana ca acea echipa si-a atins potentialul maxim si/sau din cauza lipsei de profesionalism au ajuns sa frustreze copilul, si nu mai au cunostintele si experienta necesara pentru a continua cu acel copil.

Ce trebuie facut? Cautati alta echipa terapeutica cu un nivel de cunostinte si experienta profesionala capabila sa continue terapia. Daca aveti 4-5 luni de terapie si copilul stagneaza si nu mai face achizitii, recomandarea este sa incercati sa vedeti ce nu functioneaza bine in echipa si, daca este cazul, schimbati-o.

Dupa o perioada de tratament medicamentos/terapie copilul face progrese mari si se reduce mult decalajul dintre cunostintele si comportamentele lui si copii de varsta lui . O parte din membrii familiei spun ca copilul este bine si nu mai este nevoie de nici o terapie si nici un tratament medicamentos.

Parintele poate sa-i asculte si sa opreasca tratamentul/terapia. Ce se intampla? Daca a oprit tratamentul/terapia prea repede, dupa un timp se va observa ca copilul nu mai face achizitii in ritmul pe care le facea in timpul tratamentului/terapiei, si chiar ca revin din simptomele vechi si sa piarda din ultimele achizitii. Ce trebuie sa faca? Sa reinceapa tratamentul si terapia.

Cine da verdictul final ca copilul este bine? Specialistii pot aplica teste, pot urmari copilul in diferite situatii si pot da un verdic favorabil.

Dar, verdictul final este dat de copiii neurotipici de varsta copilului pe care l-am tratat. Cand copiii neurotipici il considera  egalul lor, adica atunci cand copilul tratat de autism intelege cand un copil de varsta lui vorbeste serios sau glumeste, cand are comportamente adecvate, cand este empatic, cand roseste si ii este rusine adecvat.

Finalul tratamentului medicamenos si al terapiei este cand copilul tratat de autism este considerat de copiii de varsta lui ca egalul lor. Un parinte care isi propune acest obiectiv, va gasi metode sa il obtina.

Sursa: http://www.napocensis-mc.ro